În calendarul ortodox, ziua de 29 decembrie ne aduce înaintea memoriei pe doi sfinți cuvioși, Marcel și Tadeu, ale căror vieți, deși distincte în timp și context, converg spre un singur țel: trăirea autentică a credinței și slujirea aproapelui. Prin exemplul lor, Biserica ne cheamă la o reflecție profundă asupra sensului vocației creștine și a importanței nevoinței duhovnicești.
Sfântul Cuvios Marcel, originar din cetatea Apamia, Siria (sec. al V-lea), se distinge prin renunțarea la bogățiile lumești și îmbrățișarea vieții monahale. A studiat filosofia în Antiohia, dar înțelegând deșertăciunea celor lumești, și-a împărțit averea săracilor și s-a retras la Efes, intrând într-o mănăstire. Aici, prin asceză și rugăciune neîncetată, s-a desăvârșit în virtute, devenind stareț și povățuitor al altor monahi. Sfântul Marcel nu a fost doar un ascet, ci și un ctitor, zidind biserici, chilii și un spital, dovedind astfel că viața contemplativă nu exclude slujirea activă a celor aflați în nevoie. Viața sa ne îndeamnă la discernământ între valorile efemere și cele veșnice, la renunțarea la egoism și la cultivarea filantropiei.
Sfântul Tadeu, menționat alături de Sfântul Marcel, ne amintește de dimensiunea martirică a credinței. Contextul său este legat de prigoana pruncilor din Betleem, ordonată de Irod. Deși nu avem detalii biografice extinse despre el, prezența sa în sinaxar alături de miile de prunci nevinovați uciși pentru Hristos îl asociază cu mărturisirea prin sânge a credinței. Jertfa sa, alături de ceilalți prunci, devine un simbol al nevinovăției și al curajului în fața tiraniei, o prefigurare a jertfei supreme a Mântuitorului.
Din perspectiva teologică, pomenirea comună a Sfinților Marcel și Tadeu ne oferă o imagine completă a vieții creștine: nevoința ascetică și slujirea aproapelui (Marcel), respectiv mărturisirea credinței până la sacrificiul suprem (Tadeu). Ei ne îndeamnă la o trăire echilibrată, în care rugăciunea și faptele bune se împletesc armonios, culminând, dacă este cazul, cu mărturisirea curajoasă a credinței în fața persecuțiilor.
În concluzie, Sfinții Cuvioși Marcel și Tadeu sunt două lumini călăuzitoare pe calea mântuirii, două exemple de urmat pentru fiecare creștin. Prin viețile lor, ei ne transmit un mesaj actual și profund: credința nu este o simplă adeziune intelectuală, ci o trăire concretă, o transformare interioară care se manifestă prin fapte de iubire și prin statornicie în mărturisirea adevărului.